În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pietrenii îşi cinstesc patronul spiritual
Municipiul Piatra Neamţ îşi cinsteşte mâine ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, pietrenii sunt aşteptaţi să participe la sfintele slujbe dedicate acestei sărbători în Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", care îmbracă haină de sărbătoare.
La Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc din Piatra Neamţ, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va fi adusă în procesiune, astăzi, la ora 15:00, racla ce adăposteşte moaştele a 16 sfinţi ai Bisericii noastre de la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Racla cu sfintele moaşte de la Catedrala mitropolitană din Iaşi se va întâlni cu cea în care se află un veşmânt care a acoperit pentru o perioadă moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Această raclă va fi adusă de la Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Piatra Neamţ. Ambele racle vor fi depuse la Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc. De la ora 17:00 va fi săvârşită slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul. Mâine dimineaţă programul liturgic va continua cu Utrenia şi Sfânta Liturghie, iar de la ora 13:00 va avea loc procesiunea cu cele două racle pe următorul traseu: Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc - Biserica Precista Veche - Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" - Gară - Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" - Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" - Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc. Mâine seară de la ora 17:00 se va oficia Taina Sfântului Maslu, iar sâmbătă dimineaţă vor fi săvârşite slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie pentru ctitori. Sâmbătă seara de la ora 17:00 credincioşii sunt aşteptaţi la slujba Privegherii pentru Duminica a II-a după Rusalii. IPS Teofan va sluji, duminică, Sfânta Liturghie Pe o scenă special amenajată lângă Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc va fi oficiată duminică, 26 iunie, Sfânta Liturghie de către Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Duminică după-amiază la ora 16:00, Protopopiatul Piatra Neamţ, în colaborare cu parohia "Sfântul Ioan" - Domnesc, va organiza un program cultural-religios. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a Consiliului Judeţean Neamţ şi va reuni următoarele coruri: Corul "Imperialii" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ, corul Bisericii "Pogorârea Sfântului Duh" - Gară, corul parohiei Mărăţei 1. Elevii Liceului de Artă "Victor Brauner" vor interpreta diferite piese populare româneşti, dar şi cântece folclorice. "Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul constituie pentru enoriaşii noştri un moment de mare bucurie duhovnicească, care va căpăta anul acesta o conotaţie deosebită. Hramul din acest an este un eveniment deosebit, cu o încărcătură duhovnicească aleasă. Programul liturgic intens dedicat acestei sărbători (a bisericii şi a oraşului) şi aducerea raclei cu moaştele mai multor sfinţi de la Catedrala mitropolitană din Iaşi reprezintă o premieră", a declarat pr. paroh Dan Ovidiu Cojan.