„La pas, în ie, pe Domnească” s-a numit evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Iei, desfăşurat în seara zilei de 21 iunie la Galați. Manifestarea cultural-artistică dedicată tradiției, identității și frumuseții costumului tradițional românesc a fost organizată de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Școala de dans „Tăbuș”.
Poetul Ion Mircea, câştigătorul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“
Poetul şi scriitorul Ion Mircea, originar din Sărmaşu, jud. Mureş, este câştigătorul Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" de anul acesta pentru Opera Omnia, laureatul fiind desemnat de un juriu condus de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. Cariera sa publicistică cuprinde poezie, teatru, proză, scenarii, critică literară, traduceri şi literatură pentru copii.
Valoarea premiului este de 10.000 de lei, iar câştigătorul obţine şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani. La cea de-a XXI-a ediţie a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", pentru Opera Omnia, au mai fost nominalizaţi poeţii Nicolae Prelipceanu, Vasile Vlad, Ovidiu Genaru şi Doina Uricariu.



.jpg)
