După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Poetul Mihai Eminescu, omagiat la Vorona
La Aşezământul social-filantropic "Sfântul Nicolae" al parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din parohia Vorona-Centru, Protopopiatul Botoşani, va fi omagiat mâine poetul Mihai Eminescu. Manifestările vor avea loc cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la naşterea marelui poet. De la ora 11:00 va fi oficiată o slujbă de Parastas pentru poetul Mihai Eminescu şi pentru familia sa. "În aşezământul social-filantropic al parohiei noastre va fi organizată o şezătoare culturală în cadrul căreia vor fi prezentate poezii din opera poetului Mihai Eminescu şi un program de cântece folclorice", a explicat pr. paroh Cristian Ştefan. La eveniment sunt aşteptaţi să participe poeţi, profesori, autorităţi locale şi elevi de la Grupul Şcolar "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Vorona. "La Vorona îl vom omagia atât pe Mihai Eminescu, cât şi pe mama marelui poet, Raluca Juraşcu, care s-a născut în satul Joldeşti din comuna Vorona. Amintim că Raluca Juraşcu a avut un rol important în formarea duhovnicească a lui Mihai Eminescu", a adăugat pr. paroh Cristian Ştefan. (C. Ciofu)



.jpg)
