Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Poezii, eseuri şi desene închinate Sfinţilor Împăraţi
La Centrul eparhial din Timişoara a avut loc marţi, 11 iunie, faza finală a concursului judeţean de creaţie religioasă intitulat „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş„, ajuns la ediţia a II-a. În acest an, concursul s-a desfăşurat sub genericul „Credinţă şi libertate“, fiind dedicat Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Obiectivele principale ale concursului au fost formarea virtuţilor creştine şi consolidarea deprinderilor de comportament religios-moral, precum şi a cunoştinţelor dobândite în cadrul orelor de clasă. Evenimentul a întrunit elevi de la mai multe şcoli şi licee din judeţul Timiş, finalişti ai etapei zonale la cele trei secţiuni: poezie, eseu şi desen religios. Aceştia au fost însoţiţi de profesorii şi părinţii lor, precum şi de preoţii de la parohie. Juriul a fost alcătuit din preoţi, profesori de religie şi reprezentanţi ai Centrului eparhial din Timişoara, care au ţinut cont în evaluare de originalitatea şi creativitatea participanţilor. Concursul de creaţie religioasă a fost organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar eparhial, de către Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. „Bucuria noastră a fost nemăsurată, datorită faptului că părinţii au sprijinit copiii în această competiţie, iar cadrele didactice i-au coordonat cu mult drag. Totodată, vreau să menţionez implicarea unităţilor şcolare, a directorilor care şi-au îndrumat elevii la aceste concursuri, care au rolul de a-i ajuta să-şi formeze deprinderile religios-morale şi de a-i ajuta să meargă pe calea cea bună“, a precizat prof. Daniela Buzatu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. Implicaţi în desfăşurarea evenimentului au fost preoţii şi profesorii de religie din cuprinsul eparhiei, iniţiatorul concursului fiind pr. Cristian Tomescu de la Parohia Comloşu Mare, din Protopopiatul Sânnicolau Mare. „Considerăm că toţi copiii participanţi şi-au adus prinosul lor de slujire, de credinţă, de dragoste faţă de Domnul nostru Iisus Hristos şi faţă de Biserica Sa. De asemenea, aşa cum în Biserică fiecare are slujirea lui, toţi ceilalţi participanţi, organizatori, membri ai juriului şi profesori coordonatori şi-au adus contribuţia lor în această frumoasă lucrare“, a declarat pr. Cristian Tomescu. În final, toţi participanţii au primit din partea Arhiepiscopiei Timişoarei diplome şi premii constând în cărţi de rugăciune şi iconiţe.
Câştigătorii concursului sunt următorii: la Secţiunea poezie: clasele II-IV: Nectaria Şuca, de la Parohia Variaş; clasele V-VIII: Larisa Iurac, de la Şcoala Gimnazială Sânandrei, la Secţiunea desen: clasele II-IV: Ioana Vasile, de la Şc. Gimnazială nr. 16 „Take Ionescu“ din Timişoara; clasele V-VIII: Bogdan Bolboacă, de la Liceul de Arte Plastice din Timişoara, iar la Secţiunea eseu: clasele V-VIII: Loredana Rain, de la Parohia Temereşti; cls. IX-XII: Gabor Tania, de la Parohia Gătaia.