Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pomenirea eroilor marinari pe malul brațului Borcea
Duminică, 15 august 2021, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Volna din municipiul Călărași, Protopopiatul Călărași. Alături de credincioși au participat la slujbă și reprezentanți ai autorităților locale, județene și centrale.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre praznicul Adormirii Născătoarei de Dumnezeu și despre procesiunea ce se va desfășura în perioada 3-5 septembrie 2021 în Călărași, prilejuită de prezența cinstitelor moaște ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator-Drăgănești Vlașca din Episcopia Alexandriei și Teleormanului, chemând credincioșii să participe la acest moment de bucurie și binecuvântare.
După terminarea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu împreună cu soborul de preoți și diaconi au mers la Monumentul Eroilor Marinei Române, pe malul brațului Borcea, pentru a săvârși slujba de pomenire a eroilor marinari, urmată de depunerea coroanelor de flori de către reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor din Călărași, se arată pe site-ul eparhiei, sf-esc.ro.



.jpg)
