În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Popas de rugăciune în Parohia Bran‑Predeluţ
Credincioşii Parohiei Bran-Predeluţ, judeţul Braşov, au primit duminică, 3 noiembrie, vizita și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a liturghisit în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohie şi a oferit la final diplome de apreciere binefăcătorilor.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost date de Cvintetul vocal „Anatoly” al Operei Brașov. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Răzvan Boboc, se arată pe site-ul Mitropoliei Ardealului. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa le-a tâlcuit credincioșilor Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care se prezintă Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr.
„Se spune în Evanghelia de astăzi că Lazăr a fost dus în sânul lui Avraam. A murit bogatul și a fost îngropat. Nu se spune altceva decât că a murit și a fost îngropat, iar aceasta pentru că el nu a dat valoare sufletului lui. Așadar, el nu a câștigat viață pentru sufletul lui, ci doar pentru trup, dar trupul a fost îngropat. Și unde a ajuns dincolo? A ajuns în chinuri. Primul lucru pe care trebuie să-l reținem este acesta: noi ne câștigăm în lumea aceasta viața, iar dincolo sunt două lumi, două locuri pe care nu le alegem noi atunci, ci le alegem de acum. Optăm pentru ele acum, în viață fiind, nu dincolo, după moarte. Este vorba despre Rai și despre iad, cu chinurile sale. În al doilea rând, trebuie să observăm că suferințele chinuitoare din iad sunt suportate de suflet. Aceasta este mustrarea de conștiință, care e una atât de puternică”, a subliniat ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Alin Mihai Boboc a fost hirotesit iconom stavrofor, în semn de apreciere a activităţii pastorale şi administrative. De asemenea, IPS Mitropolit Laurenţiu a acordat diplome de apreciere mai multor binefăcători din comunitatea parohială.