În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Popas de rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit duminică, 16 februarie, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, de la Luca 15, 11-32, care relatează Pilda Întoarcerii fiului risipitor. „După plecarea din casa tatălui, fiul cel mic a căutat o oarecare mângâiere în cele din lume, fie în mâncare și băutură, fie în plăceri trupești, fie în lăcomia după oarecare lucruri scumpe sau averi, risipind bogăția darurilor ce i-au fost încredințate, cu multă iubire, de către tatăl său. Ajuns între argații care îngrijeau turmele de porci, fiul resimte lipsa hranei, prin neputința de a se putea înfrupta din roșcovele porcilor, însă suferința cea mai grea era absența iubirii, care făcea ca întreg spațiul să fie insuportabil. Totodată, necurăția morală, patimile întinează, înăbușă sufletul omului, întunecă vederea duhovnicească, ca și întreaga lui viață, încât, dacă nu își vine în fire, cade în deznădejde. Din fericire, acest lucru nu s-a petrecut în inima fiului cel mic. Amintirea bunăstării și a bunătăților din casa tatălui reaprind scânteia nădejdii în iubirea și în puterea milostivă, iertătoare, a părintelui”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.






.jpg)
