În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Popas de rugăciune la o mănăstire din Slobozia
În ziua Sfinților Trei Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, 30 ianuarie, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, județul Ialomița, cel mai vechi așezământ monahal din această eparhie.
Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie au slujit și părintele arhimandrit Rafail Mâț, vicar eparhial, precum și alți slujitori. În cadrul Sfintei Liturghii s-au rostit ectenii pentru robul lui Dumnezeu Vasile Silvian, binefăcător al Catedralei Episcopale, trecut la cele veșnice.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre viața și activitatea Sfinților Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, care sunt făclii luminoase pentru noi credincioșii, învățători ai lumii și ierarhi, se arată pe site-ul eparhiei, sf-esc.ro.
La final, arhimandritul Rafail Mâț a mulțumit Preasfinției Sale pentru popasul de rugăciune făcut la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia.



.jpg)
