După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Popas duhovnicesc în Parohia Gârliște din județul Caraș-Severin
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit duminică, 12 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Gârliște, Protopopiatul Reșița, județul Caraș-Severin. Ierarhul a sfințit cu această ocazie capela mortuară cu hramul „Înălțarea Domnului”, aflată în curtea bisericii. În continuare, a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a parohiei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final, Episcopul Caransebeșului a binecuvântat și casa parohială, care în ultima perioadă a trecut printr-un amplu proces de renovare și înfrumusețare. Pentru lucrările de înfrumusețare a sfintei biserici și a casei parohiale, dar și pentru misiunea pastorală, părintele paroh Marius Peica a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar ctitorii și binefăcătorii au primit din partea ierarhului Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”.
![]()
„Ne-am bucurat de prezența credincioșilor parohiei, dar și de cei care vin aici pentru că au o casă de vacanță în această așezare pitorească la poalele Munților Banatului. Credincioșii de aici nu sunt foarte mulți, dar sunt foarte atașați de sfânta Biserică, dovadă fiind faptul că l-au ajutat pe părintele paroh la toate lucrările efectuate, iar astăzi s-au împărtășit cu Sfintele Taine”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.



.jpg)
