În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Popasuri duhovnicești la biserici istorice din Galați și Brăila
Două parohii din Arhiepiscopia Dunării de Jos care și-au sărbătorit hramul la praznicul Bunei Vestiri, 25 martie, au primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian în cadrul slujbelor săvârşite în bisericile comunităților.
Manifestările liturgice şi misionare prilejuite de acest praznic închinat Maicii Domnului au debutat, în 24 martie, la Biserica româno-elenă „Buna Vestire” din municipiul Brăila cu oficierea Vecerniei cu Litia şi a Acatistului Bunei Vestiri de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian. Ierarhul s-a rugat împreună cu clericii şi credincioşii din această comunitate şi a rostit un cuvânt de învăţătură despre sărbătoarea închinată Maicii Domnului de la începutul primăverii.
Luni, 25 martie, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie la biserica istorică „Buna Vestire” din municipiul Galaţi. În omilia rostită cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre iconomia mântuirii neamului omenesc şi semnificaţia profundă a sărbătorii. După Sfânta Liturghie a fost săvârşit un parastas pentru slujitorii, ctitorii, binefăcătorii şi enoriaşii acestei parohii trecuţi la cele veşnice.
Cu prilejul hramului, parohia a derulat o activitate social-filantropică la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Buna Vestire” din municipiul Galaţi, instituţie medicală cu care se află într-un parteneriat tradiţional şi fructuos. Acţiunea a vizat susţinerea tinerelor mame. În incinta spitalului, a fost săvârșită o slujbă de mulţumire, vizita încheindu-se cu oferirea de pachete cu alimente şi diverse produse de îngrijire pentru copii. Toate persoanele internate în această clinică gălăţeană au primit din partea parohiei şi o masă caldă.
La slujbele arhiereşti au participat cadre medicale, membre ale Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe Române din Galați și Brăila, coordonatoarele comitetelor parohiale, profesori, elevi, dar şi numeroşi credincioşi.