Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Post vacant în cadrul Serviciului Personal al Administraţiei Patriarhale
Administraţia Patriarhală, în urma hotărârii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc din data de 3 iulie 2014, scoate la concurs un post temporar vacant de inspector resurse umane, din cadrul Serviciului Personal. Cerinţe de ocupare a postului: studii medii/superioare şi specializări în resurse umane; experienţă de minimum 2 ani în domeniu; cunoştinţe operare PC (cel puţin nivel mediu); conduită morală, spirit de echipă, rezistenţă la stres. Persoanele interesate pot depune dosare conţinând CV, cerere de angajare, acte de identitate şi studii, adeverinţă medicală şi o recomandare din partea preotului din parohie/duhovnicului, la Serviciul Personal - Resurse Umane al Administraţiei Patriarhale din Calea Şerban Vodă nr. 31, sector 4, Bucureşti, în perioada 11-15 august 2014, între orele 9:00 şi 15:00.



.jpg)
