De sărbătoarea Nașterii Domnului, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale, rugându‑se alături de credincioșii prezenți în număr mare. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de învățătură în care au arătat importanţa actului întrupării și Nașterii Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Posturi clericale și neclericale vacante în Arhiepiscopia Bucureștilor
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță următoarele posturilor clericale vacante: diacon la Parohia „Miron Patriarhul”, Protoieria Sector I Capitală; preot la Parohia „Sfântul Alexandru”, Protoieria Sector 2 Capitală; preot la Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci”, Protoieria Sector 3 Capitală; preot la Parohia Ferentari, Protoieria Sector 5 Capitală; preot la Parohia Bălăceanca din satul Bălăceanca, comuna Cernica, Protoieria Ilfov Sud. Perioada de candidare se încheie la 31 octombrie. De asemenea, se anunță și următoarele posturi neclericale vacante: administrator rețea IT, în cadrul Secretariatului Centrului eparhial; asistent social, în cadrul Centrului de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia”, al Sectorului social-filantropic și misionar; gestionar, în cadrul Centrului cultural-social „Iustin Patriarhul”, al Sectorului economic-financiar. Pentru aceste posturi, candidații trebuie să aibă calificare de specialitate și o experiență în domeniu de minimum 5 ani. Alte posturi neclericale vacante sunt cele de electrician în cadrul serviciului tehnic, al Sectorului monumente și construcții bisericești (candidații trebuie să posede calificarea tehnică pentru întreținerea și realizarea rețelelor electrice); cântăreț bisericesc la Parohia „Sfântul Spiridon”-Vechi, Protoieria Sector 4 Capitală.






.jpg)
