Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Posturi neclericale vacante în Arhiepiscopia Bucureştilor
Sectorul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante în cadrul Centrului eparhial şi al parohiilor din eparhie: pedagog în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Centrului eparhial, cu perioada de candidare până la 15 martie (experienţa în domeniu reprezintă un avantaj); secretar pentru Protopopiatul Urlaţi, cu perioada de candidare până la 31 martie (candidaţii trebuie să fie preoţi în cadrul Protopopiatului Urlaţi); cântăreţ bisericesc pentru Parohia Domus - Voluntari, Protopopiatul Ilfov Nord, cu perioada de candidare până la 10 martie (sunt necesare studii absolvite în cadrul instituţiilor de învăţământ teologic din Arhiepiscopia Bucureştilor); cântăreţ bisericesc pentru Parohia Şerban Vodă, Protoieria Sector 4 Capitală, cu perioadă de candidare până la 31 martie (sunt necesare studii absolvite în cadrul instituţiilor de învăţământ teologic din Arhiepiscopia Bucureştilor); cântăreţ bisericesc pentru Parohia Bărcăneşti, Protopopiatul Ploieşti, cu perioada de candidare până la 31 martie (sunt necesare studii absolvite în cadrul instituţiilor de învăţământ teologic din Arhiepiscopia Bucureştilor); îngrijitor la Parohia „Iancu Nou“ - Bălăneanu, Protoieria Sector 2 Capitală, cu perioada de candidare până la 31 martie; îngrijitor la Parohia Apărătorii Patriei I, Protoieria Sector 4 Capitală, cu perioada de candidare până la 31 martie; îngrijitor la Parohia „Sfântul Apostol Andrei“ - Militari, Protoieria Sector 4 Capitală, cu perioada de candidare până la 31 martie; îngrijitor la Parohia „Înălţarea Domnului“ - Drumul Taberei, Protoieria Sector 6 Capitală, cu perioada de candidare până la 31 martie; îngrijitor la Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Câmpina, Protopopiatul Câmpina, cu perioada de candidare până la 31 martie; magazioner pentru Parohia Tătărani, Protopopiatul Ploieşti, cu perioada de candidare până la 31 martie. Toţi candidaţii trebuie să fie fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar cei pentru posturile din Capitală trebuie să aibă domiciliul stabil în Bucureşti.



.jpg)
