Credincioșii Parohiei Săgeata, judeţul Buzău, au fost vizitați duminică, 1 noiembrie, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din localitate, cu hramul „Buna Vestire”.
Posturi vacante de preot în 14 unităţi penitenciare
Sectorul social-filantropic al Administraţiei Patriarhale informează că Administraţia Naţională a Penitenciarelor scoate la concurs 14 posturi vacante de preot în următoarele unităţi penitenciare: Arad, Bacău, Bârcea Mare-Deva, Bistrița, Colibași, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Miercurea-Ciuc, Ploiești, Poarta Albă, Satu Mare, Penitenciarul de maximă siguranță Craiova, Penitenciarul de minori și tineri Craiova și Spitalul-penitenciar Dej.
Depunerea dosarelor în vederea înscrierii la concurs pentru posturile menţionate se face în termen de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 7 decembrie 2015. Informaţiile necesare pentru participarea la concurs sunt precizate pe pagina oficială a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor: www.anp.gov.ro.



.jpg)
