În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Povaţa Sfântului Daniil Sihastrul era temeluită pe învăţătura creştină“
Biserica Mănăstirii Voroneţ din judeţul Suceava a îmbrăcat marţi, 18 decembrie, straie de sărbătoare pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu acest prilej de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
La slujba Sfintei Liturghii au asistat credincioşi din tot judeţul Suceava, dar şi obştea acestei aşezări monahale. IPS Pimen a adresat la final un cuvânt de învăţătură în care a amintit că Sfântul Daniil Sihastrul a ştiut să-l povăţuiască pe Ştefan cel Mare. "Povaţa pe care Sfântul Daniil Sihastrul o dădea domnitorului era temeluită pe învăţătura creştină şi pe cuvintele Sfintei Scripturi. Ştefan cel Mare a fost îndemnat să apere credinţa strămoşească ortodoxă şi glia străbună, stropită din belşug cu sângele celor care au luptat. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare venea să ceară sfat pentru a continua sau să oprească lupta împotriva duşmanilor, pentru că se gândea la atâta jertfă de oameni. Luptele pentru apărarea credinţei şi a gliei străbune sunt binecuvântate de Dumnezeu. Cei căzuţi pe câmpurile de luptă sunt eroi ai neamului. În ceata lor s-au adăugat cei care în închisori, în lagăre şi în deportări au mărturisit credinţa creştină pentru care au fost închişi şi omorâţi", a amintit Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Stavrofora Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii Voroneţ, a remarcat că "Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, alături de alţi sfinţi ai Bisericii noastre, este ocrotitor al întregii Bucovine şi al întregii noastre ţări". "Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit şi anul acesta să ajungem la acest praznic luminos şi frumos pentru Mănăstirea Voroneţ şi mai ales pentru întreaga Bucovină. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să-l ocrotească pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care îşi serbează onomastica în această zi (n.r. marţi, 18 decembrie). Dumnezeu să-i dăruiască mulţi ani cu sănătate, cu bucurii şi cu roadele cele mai bune în ogorul încredinţat de Cel Preaînalt", a transmis stavrofora Irina Pântescu.