Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Praznicul Cincizecimii pe Colina Bucuriei
Marea sărbătoare care încheie perioada Penticostarului, Pogorârea Duhului Sfânt, a fost prăznuită duminică, 12 iunie, după rânduiala liturgică specială și la Catedrala Patriarhală din București. Astfel, în sfântul lăcaș de pe Colina Bucuriei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie și Vecernia specială a „plecării genunchilor”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După citirea pasajului evanghelic rânduit (Ioan 7, 37-53; 8, 12), Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat roadele Pogorârii Duhului Sfânt asupra Sfinților Apostoli, precum și modul cum acestea au lucrat pentru constituirea primei comunități creștine. „Casa unde erau adunați ucenicii, într-o extremitate a cetății Ierusalimului, pe Muntele Sionului, foarte aproape de mormântul lui David, i-a ținut aproape pe aceștia, mai ales după momentul judecării și al Pătimirii Domnului. Erau temători, închiși de frica iudeilor. Cu toate acestea, au rămas acolo așteptând împlinirea făgăduinței Domnului și au văzut pogorându-se deasupra lor, ca niște limbi de foc, darurile Duhului Sfânt. Acel moment a schimbat radical felul lor de-a fi și de a privi lucrurile. Din fricoși au devenit neînfricați. Din oameni care stăteau închiși prin casă au devenit propovăduitori ai Evangheliei. S-au dus în mijlocul mulțimii, iar în numele Apostolilor a vorbit Petru, care, printr-o frumoasă cuvântare, le-a amintit cele întâmplate în Ierusalimul acelor zile. Și el, un pescar neînvățat, un om simplu la prima vedere, s-a arătat foarte bun teologhisitor. Felul în care a vorbit, cunoașterea deodată a mai multor limbi și înțelegerea tuturor celor prezenți a predicii Sfântului Petru a adus la Botez 3.000 de suflete, iar în zilele următoare alte 2.000. (...) Aceasta este lucrarea permanentă a Duhului Sfânt în Biserică. Noi cerem sfințirea, îndreptarea, curățirea noastră, prin Sfintele Taine, prin Sfânta Liturghie și celelalte slujbe pe care le săvârșim, toate având această dorință de a fi înnoiți și de a ne umple de darurile Duhului Sfânt”, a spus ierarhul.
După Sfânta Liturghie, conform unei rânduieli îndătinate, a fost săvârșită Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul și alți slujitori ai Catedralei Patriarhale au citit șapte rugăciuni cu genunchii plecați pe ramuri de nuc și de tei, așezate în fața Ușilor Împărătești.
La finalul sfintei slujbe, pe lângă pungulițele cu anafură, credincioșii prezenți au primit și din aceste ramuri binecuvântate, ale căror frunze amintesc de limbi ca de foc, în chipul cărora Sfântul Duh S-a pogorât peste Sfinții Apostoli în ziua Cincizecimii.