În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Praznicul Floriilor în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Ierarhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit în Duminica a 6-a din Postul Mare, a Floriilor, Sfânta Liturghie în catedrale, biserici de mănăstiri şi biserici parohiale. În ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, ierarhi, preoţi şi credincioşi din cadrul eparhiilor acestei mitropolii au participat la pelerinajele de Florii, făcând astfel o mărturisire publică de credință, cu o săptămână înainte de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
Clerici şi credincioşi din protopopiatele Ploiești Sud, Ploiești Nord, Câmpina, Urlați și Vălenii de Munte au rememorat sâmbătă, 20 aprilie, Intrarea Domnului în Ierusalim, participând la tradiţionalul Pelerinaj de Florii pe străzile municipiului Ploiești. Ei au fost însoţiţi de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. La finalul procesiunii, ierarhul le-a spus celor prezenţi că Mântuitorul Iisus Hristos este icoana desăvârşită a pelerinului. „Mântuitorul este icoana desăvârșită a pelerinului a cărui Împărăție nu este din lumea aceasta. El S-a coborât din cer și a primit să Se facă Om, ca pe noi oamenii, prin moartea și Învierea Sa, să ne readucă în sânul Părintelui Ceresc, Cel care ne-a adus la existență. Nimeni nu s-a suit la cer, spune Sfântul Apostol Pavel, decât numai Cel care S-a coborât din cer, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El a devenit pelerin în momentul zămislirii Sale, în ziua Bunei Vestiri. El S-a născut ca om în timpul unei călătorii, când sfânta Sa mamă, Fecioara Maria, a părăsit Nazaretul natal pentru a merge în Betleem ca să se înscrie în recensământul ordonat de împăratul Romei. După naştere, Hristos nu a încetat să rămână pelerin, trebuind să Se refugieze din cauza lui Irod în ţara Egiptului. Apoi, S-a întors în Nazaret şi în fiecare an a mers la Ierusalim cu Sfânta Sa Maică şi cu ocrotitorul lor, Dreptul şi Sfântul Iosif. Acum, Mântuitorul intră ca pelerin pentru ultima oară în Cetatea Sfântă”, a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.
Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște
De Florii, numeroși credincioși din Târgoviște au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre însemnătatea sărbătorii Floriilor pentru viața noastră duhovnicească. La final, Înaltpreasfinţia Sa a binecuvântat ramurile de salcie și de măslin, care apoi au fost dăruite celor prezenți. Ele au fost trimise, în dar, de fii ai acestor locuri plecați în Spania, ca simbol al aprecierii și solidarității cu cei rămași în țară.
Credincioşi constănţeni au participat în Duminica Floriilor la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale. Duminică, Înaltpreasfinţia Sa a împlinit 18 ani de păstorire în Arhiepiscopia Tomisului, prilej cu care a fost lansată o colecţie de 100 de volume, intitulată: „Sfinţii Părinţi Ortodocşi. Martirii străromâni. Cuvioşii cei vechi”.
În Duminica Floriilor, credincioșii Parohiei „Sfântul Gheorghe” din municipiul Curtea de Argeș au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Înaltpreasfinţia Sa a oficiat slujba de sfințire a ramurilor de salcie.
Procesiune de Florii la Buzău şi Focşani
Sâmbătă, 20 aprilie 2019, la Buzău și Focșani, a fost organizată tradiționala procesiune de Florii. Evenimentul a reunit clerici și credincioși din cele două municipii, dar și din localitățile învecinate. În municipiul Buzău, procesiunea a început în Parcul Crâng şi s-a terminat la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”. Participanții au fost întâmpinați în pridvorul catedralei de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care a oficiat slujba de sfințire a icoanei Intrării Domnului în Ierusalim. La Focșani, preoții și credincioșii s-au deplasat pe două trasee simultane: o parte dintre ei au plecat de la Biserica „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, iar altă parte, de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar grupurile s-au reunit în Piaţa Unirii, la Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie, duminică, la Mănăstirea Balaciu, județul Ialomița.
În ajunul Intrării Domnului în Ierusalim, în municipiul Alexandria a avut loc tradiţionalul Pelerinaj de Florii. Evenimentul a debutat cu slujba Vecerniei la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, după care credincioşii au pornit în pelerinaj spre Biserica „Sfinţii Apostoli”, oprindu-se la Catedrala Episcopală unde Preasfinţitul Părinte Episcop Galaction a binecuvântat pelerinii.
Hramul Mănăstirii Codru
Duminică, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Codru cu hramul „Intrarea Domnului în Ierusalim”. Tot în aceeași zi ierarhul i-a vizitat și pe credincioșii din parohiile Mihail Kogălniceanu și Babadag II, rostind cuvinte de binecuvântare.



.jpg)
