După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Praznicul Nașterii Domnului în Episcopia Sălajului
În ziua praznicului Nașterii Domnului Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău. Pr. Gabriel-Viorel Gârdan a citit pastorala ierarhului adresată clerului şi credincioşilor din Episcopia Sălajului. La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat pr. Gabriel-Viorel Gârdan, preot coslujitor al Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău și profesor universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, „Crucea Sălăjană”, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere pentru bogata activitate pastoralmisionară și administrativ-gospodărească desfășurată de-a lungul timpului.
Duminică, 26 decembrie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Jibou şi l-a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Miluani, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Florin Luca.
În cea de-a treia zi de Crăciun, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Zalău. Ierarhul a acordat preotului paroh Septimiu Gudea distincţia “Crucea Sălăjană”.



.jpg)
