Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Prăznuirea crucii ne amintește de pomul vieții din mijlocul Raiului”
În Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paști, a Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a spus că la jumătatea Postului Mare a fost rânduită duminica închinată Sfintei Cruci pentru a ne aminti de pomul vieții din mijlocul Raiului, dar și pentru a ne umple inimile de râvnă duhovnicească: „Duminica aceasta a fost rânduită astfel ca să ne amintim că în mijlocul vieții noastre și în mijlocul Bisericii ca nou rai, ca împărăție a Preasfintei Treimi, se află noul pom al vieții, care este crucea lui Hristos. Datorită încălcării poruncii, Adam și Eva nu au mai ajuns să se înfrupte din pomul vieții veșnice din mijlocul Raiului, întrucât acesta a fost pus sub paza arhanghelilor. Iată că Hristos, primind cu bucurie crucea pătimirilor Sale pentru noi, a transformat acest instrument de ucidere și de ocară în pomul cel nou al vieții din care mâncând, trăim veșnic. De aceea, jumătatea perioadei postului este marcată de prăznuirea crucii, pentru a ne aminti de pomul vieții din mijlocul raiului, dar și pentru a ne umple din nou inimile de îndrăzneală și râvnă duhovnicească, ca în partea postului care ne-a mai rămas să căutăm cu aceeași osteneală și dragoste de Dumnezeu să ne apropiem de El prin rugăciune, osteneli duhovnicești și prin lepădarea de sinele nostru păcătos”.