Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul împlineşte astăzi 22 de ani de arhierie
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, împlineşte astăzi 22 de ani de arhierie. Preasfinţia Sa s-a născut în Iaşi, la 18 noiembrie 1957. În luna martie a anului 1980 s-a închinoviat la Mănăstirea Putna, iar în anul 1984 a fost tuns în monahism. În perioada 1985-1989 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu. În 1986, la 14 mai, a fost hirotonit diacon, în Catedrala mitropolitană din Iaşi, de către fericitul întru adormire patriarh Teoctist, iar la 15 august, în acelaşi an, a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Putna. În 1990, a fost numit stareţ al Mănăstirii Râşca, judeţul Suceava, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vreme arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În 1991, pe 25 martie, la praznicul Bunei Vestiri, PS Calinic Botoşăneanul a fost hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană din Iaşi. (C. Ciofu)



.jpg)
