În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Precizări privind organizarea și desfășurarea Marșului pentru viață din ziua de 25 martie 2017
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul Asociației „Studenți pentru viață” de a organiza cea de-a șaptea ediție națională a Marșului pentru viață, eveniment care va avea loc în după-amiaza zilei de 25 martie 2017 (sărbătoarea Bunei Vestiri) în 285 de localități. Aceste manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraș sau localitate există organizatori locali independenți, care reprezintă diferite organizații și instituții pro-viață locale.
Patriarhia Română nu face parte dintre organizatori, dar a binecuvântat și sprijină spiritual manifestarea.
Precizăm că participarea clerului şi mirenilor la acest eveniment nu este obligatorie, ci benevolă. În cadrul acestui eveniment sunt reafirmate valorile familiei creștine tradiționale, îndeosebi darul sfânt al vieţii prin nașterea de copii şi creșterea lor în credinţă sfânta şi iubire milostivă. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)