În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pregătirea săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor
La sediul Protopopiatului Arad din cadrul Arhiepiscopiei Aradului s-a desfăşurat luni, 16 ianuarie, cu binecuvântarea şi participarea Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, întrunirea reprezentanţilor cultelor religioase din municipiul Arad, implicate de mai mulţi ani în acţiunea ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom), cunoscută sub genericul "Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor", care se desfăşoară anual în perioada 18-25 ianuarie. Şedinţa de lucru, pregătitoare "Săptămânii de rugăciune", a avut ca obiectiv principal întocmirea unui calendar al derulării programului ecumenic prin stabilirea itinerarului de urmat, pe zile, ore şi lăcaşuri de cult, astfel încât fiecare participant împreună cu credincioşii să poată pregăti derularea programului în mod optim. A fost pregătit, de asemenea, serviciul ecumenic care se va desfăşura în fiecare lăcaş de cult cu acest prilej, având ca reper orientativ broşura "Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor" editată de către Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România. În cuvântul adresat participanţilor la consfătuire, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei a evidenţiat faptul că în municipiul Arad această manifestare ecumenică are deja o tradiţie, iar credincioşii de toate confesiunile apreciază buna colaborare dintre reprezentanţii cultelor religioase "istorice", considerând-o o expresie a dorinţei de refacere a unităţii creştine, de conlucrare în latura spirituală şi socială. (Pr. Vasile Pop)