În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pregătiri pentru alegerea noilor adunări eparhiale
În perioada martie - iunie 2014 se vor alege noile adunări eparhiale din fiecare eparhie, ele urmând a desemna, din sânul lor, câte nouă membri, trei clerici şi şase mireni, pentru a se alătura, pentru un mandat de patru ani, membrilor de drept ai consiliilor eparhiale. La Târgovişte şi Galaţi, s-au desfăşurat marţi, 18 martie, şedinţe ale consiliilor eparhiale în vederea pregătirii acestor alegeri.
Şedinţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei s-a desfăşurat marţi, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi E-xarh patriarhal, în Sala „Decennium“ din Reşedinţa eparhială din Târgovişte. Întrunirea de lucru a debutat cu alocuţiunea Înaltpreasfinţiei Sale, care a subliniat rolul alegerilor eparhiale în dinamismul vieţii bisericeşti a eparhiei, dar şi importanţa organismelor deliberative şi executive eparhiale pentru misiunea pastorală a Bisericii Ortodoxe. S-au discutat probleme pastoral-misionare, economico-gospodăreşti şi administrative curente. „De asemenea, menţionăm hotărârile privind constituirea Biroului Electoral Eparhial, ratificarea circumscripţiilor electorale şi a listelor cu clericii cu drept de vot, aprobarea delegaţilor eparhiali la cele 10 circumscripţii electorale, emiterea Ordinului Circular privind alegerile eparhiale, informări cu privire la hotărârile Permanenţei Consiliului eparhial, dar şi alte diferite puncte aflate pe ordinea de zi“, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Şedinţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos
În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului, 18 martie, membrii Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-au întrunit în şedinţă de lucru. E-venimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. În continuare, în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a Centrului eparhial, Înaltpreasfinţia Sa a susţinut un curs de spiritualitate ortodoxă având ca temei şi sursă duhovnicească catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului. Au participat preoţi, studenţi teologi şi masteranzi. În partea a doua a zilei a avut loc şedinţa Consiliului eparhial. În deschidere, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a prezentat membrilor Consiliului eparhial decizia patriarhală cu privire la desfăşurarea alegerilor preoţeşti şi mireneşti, pe temeiurile statutare şi regulamentare ale Bisericii Ortodoxe Române. În continuare, pe baza analizelor documentelor parohiale şi a raportului final, membrii Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos au confirmat componenţa noilor consilii şi comitete parohiale în urma alegerilor din 12/19 ianuarie 2014, desfăşurate la nivelul întregii eparhii. De asemenea, pe temeiul art. 65-66 şi 91 din Regulamentul pentru alegerea, funcţionarea şi dizolvarea organelor deliberative şi executive în parohiile, protopopiatele şi eparhiile din Patriarhia Română, în cadrul a-cestui for eparhial au fost luate toate măsurile necesare în vederea demarării procesului electoral de alegere a noilor structuri eparhiale. La întregul eveniment au participat părinţii protoierei, însoţiţi de o parte a clerului din cele două judeţe ale eparhiei care au dorit să mulţumească lui Dumnezeu, la ziua aniversară a chiriarhului lor, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. (Marius Nedelcu, pr. Gabriel Molocea)