În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Premiera piesei de teatru „Osânda cărţilor”
Departamentul pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon” lansează miercuri, 26 iulie 2017, de la ora 20:00, în premieră, o nouă piesă de teatru, scrisă anul acesta de pr. Bogdan-Aurel Teleanu, intitulată „Osânda cărţilor”. Evenimentul va avea loc la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc, cu prilejul hramului acesteia. Piesa de teatru, o dramă religioasă ale cărei implicații sunt valabile pentru orice context, inclusiv pentru cel al României zilelor noastre, va fi transpusă de actriţa Ana Calciu într-un spectacol-lectură. Cunoscuta actriţă este îndrăgită de membrii „Ateneului Sfântului Pantelimon” în special pentru rolul Mariei Brâncoveanu din piesa de teatru creştin „Brâncoveanu, Ivireanul, iubire de Biserică şi neam”, după un text alcătuit tot de pr. Bogdan-Aurel Teleanu. Piesa de teatru „Osânda cărţilor” este dedicată Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română şi pune în lumină rezistenţa prin cult a preoţilor de la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti în faţa „Ciumei Roşii”. Evenimentul va avea loc în atmosfera primitoare din incinta sfântului locaş de rugăciune, invitându-vă la o experiență religioasă unică în peisajul teatral românesc.



.jpg)
