Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Premiere a tinerilor misionari din eparhia Bucureștilor
Tinerii care au câștigat Concursul naţional de creație „Icoana și școala mărturisirii”, etapa pe Arhiepiscopia Bucureștilor, au fost premiați ieri, 23 aprilie 2017, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis Patriarhal, din București. La finalul Sfintei Liturghii, câștigătorii, profesorii și preoții coordonatori au primit diplome și daruri de la Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, Patriarhia Română a organizat Concursul naţional de creație „Icoana și școala mărturisirii”, adresat tinerilor și copiilor din toate eparhiile din țara noastră. În 10 aprilie 2017, la Sectorul învăţământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a avut loc sesiunea de examinare a portofoliilor calificate în etapa eparhială a concursului, iar ieri, 23 aprilie, la sfârșitul Liturghiei de la Biserica „Sfântul Spiridon”-Nou din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul i-a premiat pe câștigători.
„În această duminică, Arhiepiscopia Bucureștilor se gândește în mod deosebit la tinerii misionari și înzestrați de Dumnezeu cu multe daruri. Este vorba de acei tineri care sunt activi, atât la parohii cât și la orele de religie, care vin la biserică și arată de timpuriu vocație pentru slujirea ei, care ascultă cu evlavie sfintele slujbe și sunt prezenți împreună cu preoții lor la numeroase lucrări misionare”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În continuare, Preasfinția Sa a acordat: premiul 1, elevei Aida Cărămidaru, de la Parohia Telega I, Protopopiatul Câmpina, care a alcătuit portofoliul „Pedagogia mărturisirii”; premiul 2, elevei Diana Maria Andreescu, cu portofoliul „Crucea mântuirii noastre”, și elevei Ioana Musteață, cu portofoliul „Crucea lui Hristos din temnițele comuniste”, ambele de la Parohia Apărătorii Patriei I, Protopopiatul Sector 4 Capitală; premiul 3, elevei Ioana Laura Barbu, de la Parohia Chitila I, Protopopiatul Ilfov Sud, cu portofoliul „Icoana, fereastră spre cer”. Câştigătorul locului 1 va reprezenta Arhiepiscopia Bucureştilor la etapa națională a concursului din 21 mai 2017. Premiile au constat în diplome, cărți, iconiţe și alte daruri.
La final, ierarhul i-a binecuvântat pe câștigători și a spus că ei reprezintă nădejdea Bisericii pentru viitor. „Acești copii sunt nădejdea și bucuria Bisericii. Acest proces de formare, de educare și instruire se realizează de către părinții care i-au născut și îi cresc, dar și de părinții lor spirituali. Ce lucru mare înseamnă când acești tineri încep să înțeleagă tainele credinței, când sunt atenți la Liturghie! Ce mult înseamnă pentru o parohie când preotul de acolo se ocupă de tineri, îi îndrumă spre cele folositoare! Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile pe care le întâlnim, atât în oamenii care au studiat mult, care și-au consacrat viața creației și au ajuns la mari performanțe, dar și în acești tineri care sunt la început de drum, și nădăjduim că în viitor vor fi cu adevărat misionari ai credinței”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.