În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Premierea tinerilor misionari din Eparhia Buzăului și Vrancei
Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Buzău și-a sărbătorit joi, 29 mai, hramul principal, credincioși din întregul oraș participând la sfintele slujbe prilejuite de praznicul Înălțării Domnului.
În ajunul sărbătorii, miercuri, 28 mai, pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, împreună cu slujitorii catedralei buzoiene, a oficiat Vecernia cu Litia. După încheierea slujbei, părintele vicar eparhial
a rostit un cuvânt de învățătură despre evenimentul prăznuit la 40 de zile după Paști.
Sfânta Liturghie din ziua hramului și Parastasul pentru eroii neamului au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de 16 ieromonahi, preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit în treapta de ierodiacon pe monahul Anastasie Iancu, viețuitor la mănăstirea buzoiană Ciolanu și inspector eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul.
În cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a arătat că Hristos Domnul S-a înălțat la ceruri nu pentru a Se îndepărta de lume, ci pentru a rămâne, în chip nevăzut și tainic, pururea cu noi, fiind prezent în Biserică prin lucrarea Duhului Sfânt.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei și de Corala „Pr. Antofie Radu” a Catedralei Arhiepiscopale din Buzău.
La final, chiriarhul locului i-a premiat pe câștigătorii fazei eparhiale a Concursului național catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe - moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”, inițiat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române.
Concursul a reunit 58 de grupuri catehetice din diferite parohii buzoiene și vrâncene, dintre care 21 s-au calificat la etapa eparhială. În urma deliberării comisiei de jurizare, au fost desemnați următorii câștigători: Parohia „Alexandru Odobescu” (Protoieria Râmnicu Sărat) - locul I; Parohia Ruginești II (Protoieria Panciu) - locul al II-lea; Parohia „Sfântul Ierarh Epifanie” din Buzău (Protoieria Buzău I) - locul al III-lea; Parohia Limpeziș (Protoieria Buzău II), Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani (Protoieria Focșani I), Parohia Topliceni (Protoieria Râmnicu Sărat), Parohia Tronari (Protoieria Pătârlagele), Parohia Berca (Protoieria Pătârlagele), Parohia „Tuturor Sfinților” din Buzău (Protoieria Buzău I), Parohia „Tuturor Sfinților” din Focșani (Protoieria Focșani II) - mențiune.
Cu această ocazie, copiii, preoții și profesorii lor coordonatori au primit daruri din partea Părintelui Arhiepiscop Ciprian, constând în diplome, icoane, metanii, cărți de rugăciuni și volume religioase.






.jpg)
