Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Premii pentru olimpicii băcăuani la disciplina religie
Sâmbătă, 21 mai 2022, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și-a sărbătorit ocrotitorii prin Liturghie arhierească, la finalul căreia 40 de elevi care au obținut rezultate deosebite la faza județeană a Olimpiadei de Religie Ortodoxă au fost premiați de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de arhimandritul Pimen Costea, vicar eparhial, la un Altar de vară.
Premiile, constând în cărți apărute la Editura „Filocalia” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, au fost oferite de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim. În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul i-a felicitat pe toți elevii premiați, subliniind faptul că prin ei lucrează Dumnezeu:
„Noi toți suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, iar dacă avem conștiința prezenței lui Hristos, atunci viața noastră se transformă în liturghie. Pentru aceasta Îi mulțumim lui Dumnezeu în viața noastră. Acești copii care vor fi premiați sunt cei care au primit multe daruri și binefaceri de la Dumnezeu, iar Dumnezeu lucrează prin ei”.
Preotul Adrian Alexandrescu, inspector școlar județean, a subliniat în cuvântul său lucrarea comună pe care Biserica și Școala o depun în vederea educației tinerilor, precum și implicarea Eparhiei Romanului și Bacăului prin proiectele educaționale eparhiale.
La final, părintele consilier eparhial Adrian Ciobanu, paroh al Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, a mulțumit ierarhului și preoților pentru binecuvântare și slujire și a vorbit despre bucuria pe care au trăit-o membrii comunității parohiale în această zi de sărbătoare așezată sub ocrotirea sfinților ocrotitori și a Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec.
Credincioșii au avut ocazia de a cinsti sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, aduse de către o delegație de maici de la Mănăstirea Văratec, condusă de monahia Iosefina Giosanu, stareța așezământului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul de maici al Mănăstirii Văratec.