Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Preoţii şi credincioşii doljeni sprijină ora de religie

Preoţii şi credincioşii doljeni sprijină ora de religie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 07 Martie 2015

Mai multe parohii din judeţul Dolj au găzduit în această săptămână activităţi liturgice şi pastorale în cele nouă centre de misiune din Protopopiatul Craiova Sud. Activităţile au fost organizate spre folosul duhovnicesc al credincioşilor doljeni, pentru promovarea orei de religie, ca disciplină obligatorie în şcoli. Fiecare întâlnire a fost precedată de săvârşirea Tainei Sfântului Maslu.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, credincioşii doljeni din parohiile Amărăştii de Sus I, Bratovoieşti, Coşovenii de Jos, Bechet II, Ţuglui II, Murta, Lăcriţa şi din parohiile craiovene Romaneşti şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ au participat la lucrările cercurilor pastoral-misionare de primăvară. Iniţiativa organizării acestor întâlniri a aparţinut preotului Grigore Vulcănescu, protoiereu al Protopopiatului Craiova Sud, în contextul promovării disciplinei religie în rândul părinţilor şi tinerilor din Arhiepiscopia Craiovei.

„Religia constituie un deziderat al tuturor credincioşilor“

Activităţile de săptămâna aceasta s-au adăugat cu succes iniţiativei pastoral-misionare demarate la începutul acestei luni în cuprinsul parohiilor din Arhiepiscopia Craiovei. Fiecare întâlnire a fost însoţită de Taina Sfântului Maslu, sute de credincioşi primind binecuvântare, mângâiere sufletească şi cuvânt de învăţătură din partea preoţilor slujitori. Astfel, în cadrul cercului pastoral de la Amărăştii de Sus a conferenţiat preotul Petre Jianu, la Bratovoieşti - pr. Marius Dincă, la Coşovenii de Jos - pr. Daniel Petrescu, la Parohia Bechet II - pr. Petre Caspu, la Ţuglui II - Lucian Stoica, la Parohia Murta a vorbit preotul Eugen Ciugulin, la Lăcriţa - pr. Ion Drăguşin, la Parohia Romaneşti din Craiova - pr. Aurel Greere, şi la Parohia „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ a conferenţiat pr. prof. dr. Ştefan Reşceanu.

Urmând unei mai vechi şi frumoase tradiţii, întâlnirile preoţilor din Protopopiatul Craiova Sud se adaugă activităţilor de promovare a orei de religie în şcoli, iniţiată de Arhiepiscopia Craiovei, în contextul prevederilor legale în vigoare. „Datoria noastră este să păstrăm bunurile şi valorile Bisericii noastre strămoşeşti. Religia constituie un deziderat al tuturor credincioşilor pe care îi avem în grijă. Este modul în care ne educăm copiii, învăţându-i ce este dragostea de Dumnezeu, de neam, de ţară, respectul faţă de cele sfinte. Astăzi, această datorie ne-a adunat pe toţi laolaltă, preoţi, profesori de religie, credincioşi de toate vârstele. Împreună suntem pentru păstrarea acestor valori străbune, iar în demersul nostru nu suntem nicidecum singuri. Trebuie să ne educăm copiii în dragostea lui Dumnezeu şi putem face acest lucru pentru că El este cu noi. Acest mesaj a ajuns la inimile celor care au participat la întâlnirile noastre şi suntem siguri că nu va rămâne neauzit nici în rândul celor care, din binecuvântate pricini, nu au putut să ne fie alături“, a afirmat pr. protopop Vulcănescu. (Arhid. Ioniţă Apostolache)