Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, joi, 20 februarie 2025, va avea loc simpozionul de istorie „Colocviile Putnei”, a XXXI‑a ediție, în cadrul
Preotul Constantin Necula, noul preşedinte al Asociaţiunii ASTRA
Reprezentanţii despărţămintelor din România şi Republica Moldova ale Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român ASTRA l-au ales sâmbătă, 1 februarie, în unanimitate, pe noul preşedinte al asociaţiunii, pr. prof. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.
Adunarea Generală a reprezentanţilor despărţămintelor ASTRA a avut loc la Biblioteca Judeţeană ASTRA din Sibiu. Au fost aleși atât noul preşedinte, cât şi membrii noului Birou permanent al asociaţiunii. Pr. prof. univ. dr. Constantin Necula preia mandatul de preşedinte de la prof. univ. dr. Dumitru Acu, cel care a condus Asociaţiunea ASTRA din 1992.
Noul preşedinte a expus în cuvântul său câteva dintre proiectele pe care doreşte să le implementeze alături de noii membri din conducerea instituţiei.
„Nu socotesc alegerea mea altfel decât o recunoaștere adusă corpului preoțesc al Transilvaniei. Mereu am privit către ASTRA ca spre o misiune a Bisericii în care trebuie să ne implicăm și din care trebuie să ne inspirăm toți. O academie a modelelor de viață culturală și un izvor de cultură și pedagogie socială fără egal al României. O asociațiune bruscată politic de un imperiu și de două, trei dictaturi și care a rezistat pentru că nu a intrat în jocul politic și ideologic al nimănui. Politica ASTREI este cultura maselor pentru a evita analfabetismul. Nu doar funcțional. Mulțumesc, deloc formal, Înaltpreasfinţiei Sale Părintele Laurențiu, Mitropolitul nostru, că a îngăduit să candidez într-o astfel de misiune. Și mă bucur că prin prezența mea Mitropolia și Facultatea de Teologie din Sibiu primesc validare în câmpul misiunii culturale și în gestionarea unui capital uman de excepție. (...) Cred că devine importantă reasumarea profilului creștin al culturii noastre, echilibrat și încărcat de conținut atent construit. Pentru prima dată în conducerea asociațiunii avem doi vicepreședinţi, dintre care doamna Claudia Nestor este reprezentantă a Republicii Moldova. E semnul prin care mulțumim Basarabiei pentru implicarea ei în viața cetății noastre de suflet, ASTRA”, ne-a spus pr. Constantin Necula.
Un far călăuzitor în Ardeal
Asociațiunea ASTRA a fost înfiinţată la Sibiu, în 1861, de intelectualii vremii şi a fost prima instituţie de cultură română din Transilvania, cu un rol central în emanciparea culturală şi politică a poporului român din Ardeal. Primul preşedinte al ASTRA a fost Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna, ajutat de personalităţi precum Timotei Cipariu şi George Bariţiu. În 1948, activitatea ASTRA a fost oprită de regimul comunist, iar în 1990 avea să-şi reînceapă lucrarea culturală în România, sub preşedinţia pr. prof. dr. Dumitru Abrudan.