În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Prevenție și educație pentru sănătate în Vadu Părului, judeţul Prahova
Peste 230 de copii, școlari și preșcolari din județul Prahova au beneficiat vineri, 3 martie 2017, de asistență medicală gratuită, în cadrul Campaniei de Prevenție și Educație pentru Sănătate. `Acțiunea socială ajunsă la ediția cu numărul 15 a fost derulată cu sprijinul a șase voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Dintre aceștia, patru sunt cadre medicale”, ne-a precizat Dan Prună, voluntar. De asemenea, cei mici au primit din partea organizatorilor pachete cu materiale informative care îi îndrumă către un periaj dentar corect. Asistentul medical Gelu Costache a spus că aceşti copii au primit cu deosebit interes informațiile oferite din partea organizatorilor. Prin intermediul sesiunii de informare, copiii au aflat cum își pot păstra igiena dentară. De asemenea, părintele Eugen Cățescu, parohul bisericii din Vadu Părului, a mulțumit atât părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru pentru susținerea acțiunii de voluntariat, cât și medicilor, asistenților și voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului pentru efortul depus. Până în prezent, au beneficiat de sfaturile și ajutorul voluntarilor peste 2.500 de copii. Campania de Prevenție și Educație pentru Sănătate a debutat în luna august a anului 2015.