În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Prezenţă arhierească la hramul Mănăstirii Moldoviţa
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit luni, 25 martie 2013, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Moldoviţa. Aşezarea monahală şi-a serbat hramul în prezenţa unui număr mare de credincioşi. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. IPS Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre unirea în duhul credinţei adevărate, a curăţiei sufleteşti şi a iertării, ce duce spre o înfăţişare frumoasă a oamenilor, dată de starea sufletească. La finalul slujbei, un grup de copii de la Şcoala Generală Ciumârna, judeţul Suceava, îmbrăcaţi în costume naţionale, a susţinut un recital de cântece religioase dedicat Maicii Domnului. (C.C.)



.jpg)
