În seara zilei de vineri, 20 decembrie, bucuria sărbătorii Nașterii Domnului a fost trăită și de rezidenții Centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice Luxab din București, care au participat la a patra
Prima ediţie a taberei de la Bălţăteşti
La Centrul social-cultural pentru copii şi tineri "Vestitorii bucuriei" din staţiunea Bălţăteşti, judeţul Neamţ, s-a desfăşurat în luna iulie prima ediţie a taberei de limba engleză "English is fun...tastic". La cele două serii de câte şapte zile ale taberei au participat 72 de copii.
Centrul educaţional Andreeaâs Club, în parteneriat cu parohia Săcăluşeşti - Agapia, Protopopiatul Târgu Neamţ, a organizat, în luna iulie 2012, două serii de tabere la Centrul social-cultural pentru copii şi tineri "Vestitorii bucuriei" din staţiunea Bălţăteşti. Festivitatea de încheiere a taberelor din luna iulie, derulate cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut loc duminica trecută, după săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica parohiei Săcăluşeşti - Agapia. Participanţii au primit medalii, diplome, rechizite, dulciuri şi cărţi moral-educative. "Ne bucurăm mult că astfel de activităţi se pot desfăşura într-un spaţiu bisericesc comunitar-parohial, având un impact formativ pozitiv asupra copiilor şi familiilor acestora. Am constatat că, pentru unii copii care provin din mediul urban, contactul cu Biserica, cu parohia şi cu preotul a fost o experienţă nouă şi inedită pe care au primit-o cu entuziasm şi dorinţa de a reveni. Din nefericire, aceste şanse nu le au toţi copiii căci părinţii lor sunt adeseori ocupaţi, lăsându-i sub influenţa tentaţiilor lumii în care trăim şi a subculturii de masă care propagă, uneori, valori negative şi distructive. Prin urmare, aceste programe dedicate copiilor şi tinerilor asigură premisele necesare pentru integrarea lor într-o comunitate sănătoasă şi responsabilă precum Biserica sau familia creştină. Biserica nu trebuie să fie percepută ca un spaţiu al bătrânilor şi al celor de vârstă medie, ci trebuie să găsim modalităţi specifice de a-i motiva şi atrage şi pe cei tineri, pe copii şi părinţii lor în activităţi care să-i intereseze şi să le orienteze viaţa spre valorile spirituale şi culturale creştine", a explicat pr. George Măriuţa de la parohia Săcăluşeşti. Cunoaşterea vieţii tradiţionale a satului Copiii participanţi la tabăra de la Centrul social-cultural "Vestitorii bucuriei" au beneficiat de cursuri intensive de limba engleză predate prin jocuri şi activităţi interactive de patru profesoare din Marea Britanie. Programul taberei a mai cuprins cursuri de înot, ateliere de creaţie, echitaţie, concursuri sportive, tir cu arcul, airsoft şi altele. "Foarte apreciate de copii au fost drumeţiile de orientare turistică şi supravieţuire prin pădure, precum şi vizitele la mănăstiri şi locurile unde au vieţuit unii sihaştri. Participanţii au aflat lucruri noi şi minunate despre vieţile şi trăirile spirituale ale sfinţilor de pe meleagurile nemţene. De asemenea, copiii au avut ocazia să participe la activităţi parohiale şi să cunoască viaţa tradiţională a satului. Pe parcursul taberei au avut loc scurte cateheze şi au fost rulate filme ortodoxe. Copiii au avut posibilitatea să se spovedească în Paraclisul "Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian", amenajat în incinta centrului", a spus pr. George Măriuţa. Taberele vor continua şi în această lună la Centrul social-cultural pentru copii şi tineri "Vestitorii bucuriei".