În această dimineață, credincioasa Elvira Sauciuc din Copălău - Botoșani, mama părintelui arhimandrit Benedict Sauciuc de la Mănăstirea Neamț, a fost înmormântată în cimitirul Parohiei „Înălțarea
Prima ediție cu participare fizică a Congresului Tinerilor Pro‑Viață
Printre acțiunile organizate de Asociația Studenți pentru viață - București în cadrul „Lunii pentru viață 2025”, o inițiativă națională care promovează valoarea vieții încă de la concepție, se numără și Congresul Tinerilor Pro‑Viață. După trei ediții desfășurate online, evenimentul a avut loc sâmbătă, 15 martie, în Capitală, pentru prima dată cu participare fizică. Acesta a reunit tineri din întreaga țară, dar și din străinătate.
La finalul congresului, Teodora Diana Paul, președinta Asociației Studenți pentru viață - București, a subliniat pentru TRINITAS TV importanța organizării acestei ediții a evenimentului în format fizic: „Sunt tineri veniți din toate colțurile țării, provenind din 11 orașe și reprezentând 11 facultăți. Motivul pentru care suntem astăzi aici este acela că dorim să celebrăm și să ocrotim viața. Vrem să ne formăm în această direcție. Este foarte important să creăm legături între noi și să vedem cât de mulți suntem, atât din țară, cât și din străinătate, pentru că printre invitatele speciale se numără și o tânără de la «Students for Life» din Irlanda. Cred că această unitate și comuniune între tineri cu aceleași valori poate fi inspirațională și motivantă pentru a face lucruri acolo unde ne aflăm. Este nevoie de aceste momente în care să ne cunoaștem unii pe alții și să întărim legăturile existente. Am avut peste 20 de vorbitori, iar 16 dintre ei sunt tineri, în general președinți de organizații de tineret. Printre vorbitori s‑au numărat Adelina Fronea, fondatoarea și președinta «Life Call», dr. Eliza Maria Cloțea, medic rezident pe specializarea obstetrică și ginecologie, dr. Alexandru Voropanov, medic specialist în pneumologie pediatrică, precum și alți invitați. Cred că această alăturare de viziuni, perspective și opinii ne‑a îmbogățit foarte mult”.
La rândul său, medicul Alexandru Voropanov a adăugat: „Dacă vorbim despre principala cauză de întreruperi de sarcină, vorbim de cele mai multe ori de constrângere: constrângerea partenerului, a familiei sau constrângeri financiare. În aceste situații, comunicarea cu o mamă însărcinată presupune foarte multă ascultare activă, empatie și răbdare, astfel încât să cunoaștem toată povestea din spatele deciziei mamei și să oferim soluții practice și utile și sprijin necondiționat femeilor aflate în criză de sarcină”.
La eveniment au participat numeroși reprezentanți ai organizațiilor de tineret, inclusiv ai unor filiale ale Asociației Studenților Creștini‑Ortodocși Români (ASCOR) și ale Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO).
„Este un moment important pentru asociațiile studențești cu specific creștin de a se aduna, a crea legături și a culege informații, experiențe și conexiuni pentru promovarea mesajului pro‑viață. Noi, în comunitățile locale din care provenim, încercăm să împărtășim cuvântul cel bun și să fim aproape de tineri. Consider că acest congres creează un precedent pentru multe alte astfel de evenimente din țară. Este totodată și un prilej de a ne organiza pentru Marșul pentru viață care va avea loc în toată țara în acest an”, a afirmat Nicolae Radeș, președintele ASCOR Sibiu.
Evenimentele organizate în cadrul campaniei „Luna pentru viață 2025” vor culmina, în data de 29 martie, cu Marșul pentru viață 2025, cel mai important eveniment pro‑viață din România.