Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Prima prăznuire a Sfântului Efrem cel Nou în Capitală
Credincioşi bucureşteni şi din judeţele învecinate Capitalei au adus rugăciune şi cinstire Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, prăznuit ieri, 5 mai, în Biserica Ortodoxă. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, părticele din sfintele sale moaşte au fost aşezate spre închina-re în trei biserici din Bucureşti.
Anul acesta este primul an în care Sfântul Mucenic Efrem cel Nou a fost sărbătorit în mod solemn de credincioşii ortodocşi români, a căror evlavie faţă de noul mărturisitor al Domnului Hristos este tot mai mare cu fiecare an ce trece. Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat ducerea de la Reşedinţa Patriarhală la biserica Parohiei „Sfinţii Români“-Titan, Protopopiatul Sector 3 Capitală, a raclei cu o părticică din moaştele Sfântului Mucenic Efrem cel Nou. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. „Sfinţii se cinstesc în biserică şi nu în garaje, iar credincioşii, când doresc tămăduirea neputinţele lor, când doresc să se spovedească şi să fie împărtăşiţi, să ceară sfaturi pentru mântuirea şi schimbarea vieţii lor, o fac în biserică şi nu în alte locuri pe care unii oameni, fără să aibă ascultare faţă de Biserică, le sugerează. De aceea, în lumina vieţii şi a învăţăturii Sfântului Efrem cel Nou, îndemnăm pe oameni să fie dreptmărturisitori şi să urmeze calea sfinţilor, pe care Dumnezeu a arătat-o celor aleşi ai Lui. Altă cale în afară de Biserică nu există. De aceea, vă aduc aminte că Părinţii Bisericii au spus că «în afara Bisericii nu există mântuire!». Cei care nu ascultă de Biserică şi nu o iubesc pe ea nu se vor bucura în veşnicie“, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei Prahoveanul.
Şi la Mănăstirea Radu Vodă a fost aşezată spre cinstire o părticică din moaştele Sfântului Efrem cel Nou, spre bucuria şi folosul duhovnicesc al credincioşilor care au participat la Sfânta Liturghie. De asemenea, la Mănăstirea Chiajna - Giuleşti, numeroşi credincioşi din Bucureşti, Ilfov şi judeţele învecinate au participat la slujbele închinate Sfântului Cuvios Efrem cel Nou. „Au venit mult mai mulţi credincioşi decât vin în duminici şi sărbători, majoritatea din Bucureşti şi Ilfov, dar şi din alte părţi, precum Prahova şi Ialomiţa. Pe mulţi dintre ei i-am văzut pentru prima dată şi au venit aici datorită comunicatului de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Cu toţii au dorit ca să îmi împărtăşească din bucuria lor“, a precizat protosinghelul Atanasie Bădulescu, stareţul Mănăstirii Chiajna - Giuleşti, Protopopiatul Sector 6 Capitală.
Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou a fost canonizat în anul 2011 de Patriarhia Ecumenică, la cererea Bisericii Ortodoxe din Grecia, cu zi de pomenire în data de 5 mai, iar în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a fost înscris în luna mai a anului 2014.