În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Prima slujbă la Centrul pastoral ortodox din Bari, Italia
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, pe 8 octombrie 2015, a avut loc deschiderea Centrului pastoral ortodox din Bari, Italia. Imobilul cumpărat de Parohia Bari se află în centrul orașului, în Piazza Garibaldi, şi a fost ales de părintele paroh Mihai Drigă, atât pentru valoarea sa istorică (aici funcționând în trecut teatrul municipal), cât și pentru valoarea sa arhitecturală, interiorul boltit fiind asemănător unei biserici construite de curând.
Cu ajutorul Sfântului Nicolae, românii ce locuiesc în Bari au de acum un loc de închinare şi rugăciune, dar şi un loc adecvat pentru activități sociale şi culturale. Pentru prima dată, credincioşii Parohiei „Sfânta Treime“ din Bari, obişnuiţi să vină în fiecare joi la Biserica `San Gregorio~ pentru slujba Acatistului Sfântului Nicolae, s-au rugat într-un nou locaş, rezervat lor. Emoţiile au fost mari şi pentru părintele paroh Mihai Drigă, care, după multe încercări, vreme de peste 30 de ani, a reuşit să obţină acest spaţiu propriu şi adecvat misiunii pe care o desfăşoară, unde creştinii ortodocşi pot fi în comuniune cu Hristos şi cu ceilalţi.
La această primă slujbă au fost prezenți şi o parte din preoţii Protopopiatului Puglia-Basilicata, care s-au rugat alături de părintele protopop pentru toţi ctitorii locaşului. La slujba Parastasului au fost pomeniţi cei trecuţi în sălaşurile cele veşnice care au contribuit de-a lungul timpului la acest eveniment mult aşteptat. Bucuria credincioșilor români din Bari va spori în data de 5 noiembrie, când va fi inaugurată clădirea centrului, în prezența Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, și a oficialităților române şi italiene.