În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Prima zi a Canonului Mare la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova
În prima zi a Sfântului și Marelui Post, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba Canonului cel Mare la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. Slujba s-a desfășurat în prezența elevilor seminariști, a cadrelor didactice și a credincioșilor veniți să participe la această primă etapă a călătoriei duhovnicești spre Învierea Domnului.
La finalul slujbei, ieromonahul Paisie Ciuban, de la Mănăstirea Strâmba-Jiu, judeţul Gorj, a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța pocăinței și a rugăciunii sincere. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a subliniat importanța pocăinței și a postului ca mijloace de întărire duhovnicească şi conștientizare a stării noastre duhovnicești şi mai ales cum Sfântul Andrei Criteanul, prin această capodoperă a imnografiei ortodoxe, ne îndeamnă să privim în interiorul sufletului nostru, să ne recunoaștem greșelile și să cerem mila lui Dumnezeu.



.jpg)
