Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Primarul Bucureştiului decorat de Mitropolia Basarabiei
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, s-a aflat săptămâna trecută în vizită la Chişinău, cu ocazia sărbătoririi hramului oraşului. Cu această ocazie edilul Bucureştiului a fost decorat cu distincţia "Crucea Mitropoliei Basarabiei".
În cadrul vizitei, primarul de Bucureşti a fost primit în audienţă de Înalt Preasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, la reşedinţa mitropolitană din capitală. În cadrul întrevederii, Sorin Oprescu a discutat cu IPS Petru despre "starea Bisericii şi despre modul în care încearcă să apropie oamenii de tot ce înseamnă România", precum şi despre activitatea Mitropoliei Basarabiei şi greutăţile cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Română din Republica Moldova. Sorin Oprescu i-a adus în dar Înalt Preasfinţitului Petru o carte despre istoria Bucureştiului, dar şi una despre bisericile ortodoxe din România. "Îl cunoaştem pe domnul Sorin Oprescu ca fiind un bun creştin, care a ajutat Biserica Ortodoxă. Domnia sa nu este indiferent faţă de aproapele, cum şi trebuie să fie un adevărat creştin, şi în acest sens, ştim că a deschis mai multe cantine sociale pe lângă biserici, pentru a oferi un ajutor celor nevoiaşi. Dorim să-l încurajăm pe domnul primar să înmulţească aceste fapte bune care sunt mărturia credinţei domniei sale" a spus Înalt Preasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, la oferirea distincţiei. La rândul său, primarul Bucureştiului a felicitat chişinăuienii, mărturisind că, de fiecare dată când vine la Chişinău, se simte ca acasă. "Vă iubim şi vă respectăm. E greu pentru toată lumea, dar vreau să ştiţi că aveţi în apropiere braţe deschise pentru tot ceea ce faceţi, noi avem acelaşi drum şi aceleaşi dorinţe. Aici, la Chişinău, mă simt ca acasă", a spus Primarul general al Capitalei.