În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Primăvara culturală a Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu“
Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu“ doreşte să marcheze spaţiul cultural clujean al acestui început de primăvară prin două evenimente de referinţă, care vor avea loc în zilele de miercuri, 19 martie, şi joi, 20 martie.
Primul eveniment va fi Concertul Anual al Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu“, susţinut de Cvartetul Transilvan, care va avea loc miercuri, 19 martie, de la orele 18:00, în Sala Auditorium Maximum a Universităţii „Babeş-Bolyai“ (Casa Universitarilor). Vor fi prezenţi soliştii: Gabriel Croitoru - vioara I, Nicuşor Silaghi - vioara a II-a, Marius Suărăşan - violă şi Vasile Jucan - violoncel, iar concertul va avea un program inedit şi va cuprinde piese ale unor compozitori precum Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven şi Dimitri Şostakovici.
La acest concert, violonistul Gabriel Croitoru va cânta pe vioara Guarnieri 1731 - Catedrala, care a aparţinut compozitorului George Enescu.
Concertul va fi prefaţat muzical de un microrecital de muzică religioasă al Coralei „Psalmodia Transylvanica“, dirijată de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Un element de mare valoare al acestei seri culturale va fi conferinţa susţinută de scriitorul şi criticul literar Dan C. Mihăilescu, prezent special la acest eveniment, la invitaţia Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu“. Dan C. Mihăilescu este critic literar, istoric literar şi eseist român, renumitul realizator al emisiunii „Omul care aduce cartea“. Concertul anual al Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu“ a devenit tradiţie pentru publicul clujean, aflându-se la a patra ediţie, în acest an.
Film despre mitropolitul Bartolomeu
Al doilea eveniment cultural, aflat sub semnul ineditului, îl reprezintă lansarea, joi, 19 martie, de la orele 17:00, în Amfiteatrul Noului Campus Teologic Ortodox „Nicolae Ivan“, din vecinătatea Consiliul Judeţean Cluj, a Filmului „Bartolomeu - Omul fără vicleşug“, realizat de MP 4 Studios.
Filmul parcurge traseul vieţii vrednicului de amintire mitropolit Bartolomeu Anania, punând în lumină atât personalitatea năvalnică, dar fermă, a omului Bisericii, cât şi sensibilitatea păstorului de suflete şi pe cea a scriitorului.
Pornind din satul natal, itinerarul continuă pe cărările întortocheate, pline de culmi şi abisuri, trece prin suferinţa închisorilor comuniste, prin marea experienţă a libertăţii americane, pentru a se împlini în singurătatea rodnică de la Văratec şi ajungând pe dealurile Niculei, în atelierul biblic şi pe tronul arhieriei de la Cluj-Napoca. Personalitate marcantă şi om de acţiune, deţinut politic, om al culturii şi al Duhului, neobosit propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, slujbaşul Adevărului şi al dreptăţii, duşman declarat al corupţiei de orice fel, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu rămâne un model al omului liber, conform celor precizate de consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, părintele Bogdan Ivanov.