În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Primirea oficială a invitaţilor la Catedrala Patriarhală
La împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolit al Țării Românești, răspunzând invitaţiei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au sosit la Bucureşti delegația Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea, și delegaţia Patriarhiei Georgiei, condusă de IPS Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi. Patriarhul României i-a întâmpinat pe membrii celor două delegaţii ieri, 26 septembrie, la Catedrala Patriarhală.
După întâmpinarea de către Patriarhul României a membrilor celor două delegaţii, în Catedrala Patriarhală au fost săvârşite slujba de Te Deum şi Polihroniul de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că împreună-slujirea ierarhilor din cele trei Biserici Ortodoxe surori este un semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu, dar şi de recunoştinţă pentru toată lucrarea pastorală pe care acest sfânt a desfăşurat-o în vremuri foarte grele, când o mare parte a Ortodoxiei se afla sub stăpânire otomană. În acest context, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit de lucrarea tipografică desfăşurată de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru credincioşii ortodocşi arabi şi georgieni, de ajutoarele pe care patriarhi din Antiohia le-au primit de-a lungul secolelor din partea Bisericii Ortodoxe Române şi a domnitorilor români. De asemenea, Preafericirea Sa a amintit vizitele pe care ierarhi din cele două patriarhii le-au efectuat în ţara noastră, dar şi binecuvântarea pe care Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient a dat-o în anul 2009 în vederea înfiinţării parohiei pentru credincioşii ortodocşi români din Siria şi Liban. „Sfântul Antim este acum în ceruri, dar el ne adună şi ne încurajează să intensificăm lucrarea misionară şi, în acelaşi timp, să întărim comuniunea frăţească între Bisericile noastre, pentru că prin aceasta noi arătăm că Biserica lui Hristos este una sfântă, sobornicească şi apostolească, prezentă plenar în fiecare Biserică locală sau autocefală”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Comemorarea celor 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul este un prilej de comuniune şi de celebrare a sfinţeniei marelui ierarh şi mucenic, a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea. „Mireasma sfinţeniei acestui sfânt s-a răspîndit asupra celor trei Biserici de la începutul secolului al XVIII-lea, iar pe când epoca iluminării şi-a deschis calea spre Europa, sfântul nostru a dorit să răspândească lumina lui Hristos, scrisă pe paginile cărţilor şi în inimile Răsăritului creştin, iar bibliotecile Patriahiei Antiohiei mărturisesc despre opera şi lucrarea de apostol a acestui sfânt, care a publicat pentru prima oară Liturghierul şi Ceaslovul în arabă, dăruind Bisericii Antiohiei şi o tipografie în limba arabă. (...) Ortodoxia este o familie unită care se sprijină şi se ajută pentru binele membrilor ei în vremurile grele, simţind durerea fiecărui frate din această familie. Am venit astăzi şi purtăm în inima noastră rana Bisericii Ortodoxe a Antiohiei ca să o punem în faţa dragostei voastre, cerându-vă rugăciunile voastre pentru restaurarea păcii pe acel pământ. Purtăm cu noi pe fiii noştri strămutaţi şi obosiţi, cei care au suferit din cauza celor mai urâte mijloace ale terorismului, suferind răpirile şi deportările din Siria cea rănită. Am venit purtând rana Alepului şi a celor doi ierarhi răpiţi, Ioan Ibrahim şi Pavel Yazigi, şi a acelor locuitori ai lui. Rana aceasta este deschisă de mai mult de trei ani, iar lumea se uită şi nu face nimic, decât să tacă. Ne rugăm, de asemenea, pentru Liban şi pentru stabilitatea lui, îndemnându-i pentru o alegere rapidă a preşedintelui”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea.
IPS Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, conducătorul delegaţiei Patriarhiei Georgiei, a arătat că Sfântul Antim Ivireanul este fiul pământului georgian care, din providenţa lui Dumnezeu, şi-a descoperit şi a pus în practică toate darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu într-un pământ străin, în pământul românesc, neuitând de patria natală şi de celelalte popoare ortodoxe aflate atunci în nevoi. „Sfântul Antim a dat mărturie despre puterea dragostei între creştini. A primit moartea martirică şi ne-a lăsat un exemplu că şi noi, indiferent de condiţiile grele de viaţă în care am trăi, putem purta crucea lui Hristos până la capăt şi astăzi. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi la invitaţia Preafericirii Voastre, cele trei Biserici pe care le-a ajutat cel mai mult Sfântul Antim sunt aici împreună pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru acest dar, pe care ni l-a oferit în persoana Sfântului Antim, şi în acelaşi timp spre a se ruga împreună pentru cei 9 ani de slujire patriarhală”, a spus IPS Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi.
Sosirea delegaţiilor la Bucureşti
La încheierea vizitei în Arhiepiscopia Iaşilor şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, din perioada 23-25 septembrie, delegaţia Patriarhiei Antiohiei şi a Întregului Orient, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea, a sosit ieri, 26 septembrie, la Bucureşti. „Avem relaţii foarte strânse cu fratele nostru, Patriarhul Daniel, precum şi între Bisericile noastre, care simbolizează o adevărată unitate între cele două Biserici. Biserica Ortodoxă este una şi este unită, indiferent dacă noi vorbim diferite limbi sau suntem din diferite naţiuni, şi această unitate este unitatea noastră de dragoste în Domnul nostru Iisus Hristos”, a declarat Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea. Delegaţia a fost întâmpinată pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă de IPS Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, delegatul Patriarhului României, care a precizat că această vizită este un semn al comuniunii Bisericilor Ortodoxe şi prilej de manifestare a solidarităţii frăţeşti. „Suntem cu toţii mişcaţi şi impresionaţi de suferinţa pe care o îndură toţi creştinii în Orient, de aceea, dorim să ne exprimăm nu doar simpla compasiune, ci şi sprijinul pe care putem să-l dăm prin rugăciune şi nu numai, în aşa fel încât să nu se simtă uitaţi şi neglijaţi de lumea creştină, pentru ca la întoarcerea în Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient să transmită mesajul acesta al ortodocşilor români, de frăţietate şi de sprijin sufletesc în suferinţele pe care ei le îndură în ţara lor”, a spus IPS Părinte Mitropolit Laurenţiu. Delegaţia Patriarhiei Georgiei a ajuns la Bucureşti duminică, 25 septembrie.