În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Priveghere şi Liturghie în miezul nopţii
Ziua hramului Catedralei mitropolitane din Iaşi a fost sărbătorită în mod deosebit. Sfânta Liturghie a fost săvârşită atât după miezul nopţii, în sfântul lăcaş, iar în dimineaţa zilei de ieri a avut loc pe podiumul din faţa edificiului din centrul Iaşului.
Sfânta Cuvioasă Parascheva a adunat şi anul acesta la Iaşi sute de mii de pelerini. De duminică seara, Catedrala mitropolitană s-a transformat într-un loc de rugăciune continuu, astfel încât credincioşii, după ce s-au închinat moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Maxim Mărturisitorul, au putut participa pentru câteva clipe sau ore întregi la sfintele slujbe. Privegherile din această săptămână au avut loc până în miezul nopţii. Oboseala a fost înfrântă atât de "enoriaşii" Catedralei, care şi în aceste zile au venit ca de obicei să se roage, cât şi de pelerinii osteniţi de povara orelor petrecute la rândul format. Sărbătoarea hramului Sfintei Parascheva a fost moment de bucurie pentru obştea Catedralei mitropolitane, precum şi pentru diaconi şi preoţi de la parohii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Pelerinii i-au mulţumit Sfintei pentru toate Cea mai frumoasă şi deosebită slujbă oficiată în miezul nopţii din această săptămână a fost Privegherea închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, care a început miercuri seara la ora 21:00. Vecernia unită cu Litia şi Utrenia au fost oficiate de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul de preoţi a făcut parte şi arhimandritul Partenie, stareţul Mănăstirii "Sfântul Pavel" din Sfântul Munte Athos. Aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, noaptea de priveghere a continuat cu Sfânta Liturghie oficiată de arhim. Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Horaiţa, împreună cu un sobor de 20 de preoţi. Catedrala cu hramurile "Întâmpinarea Domnului", "Sf. M. Mc. Gheorghe" şi "Sf. Parascheva" a fost arhiplină. "Am fost vindecată cu ajutorul rugăciunilor Sfintei" În tot acest timp, pelerinii Sfintei Parascheva, aşezaţi la rândul de doi kilometri şi jumătate care s-a format, au ascultat slujba, au citit acatiste, au aprins lumânări, aşteptând cu răbdare momentul ajungerii la moaştele Sfintei Parascheva. "După ce ani la rând am venit să mă închin moaştelor Sfintei Parascheva am fost vindecată cu ajutorul rugăciunilor Sfintei. Am fost de mai multe ori operată, iar după ce am plecat de aici am primit vindecare. Este obositor, dar mulţumirea sufletească este mult mai mare" a declarat Ana Vârban, 70 de ani, din localitatea Lumina, judeţul Constanţa. "Stau de zece ore la rând pentru a ajunge alături de mama mea să mă închin moaştelor Sfintei Parascheva. Am venit să mă rog pentru sănătate, bucurie duhovnicească, spor în casă. Este al cincilea an de când vin la acest pelerinaj", a mărturisit Mălina Denisa Ursu, 12 ani, din localitatea Câmpuri, judeţul Vrancea.