După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Procesiune cu icoana Maicii Domnului „Pantanassa” la Manasia, județul Ialomița
Sâmbătă, 1 august 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Urziceni a avut loc o procesiune cu icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, adusă de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos. Sfântul odor a fost primit la intrarea în localitatea Manasia, județul Ialomița, dinspre Urziceni, fiind apoi purtat pe brațe de preoți. La acest eveniment au participat credincioși din întregul protopopiat, copii în costume populare și preoți însoțiți de părintele protopop Bogdan Ionuț Stancu. Prin mijlocirea monahiei Cipriana Lupașcu, de la Mănăstirea Ghighiu, fiică a satului Manasia, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Theodoru Dragomir, a fost realizată o copie a celebrei icoane athonite. Aceasta a fost purtată și sfințită în Sfântul Munte, după care a fost readusă în țară. „Sfânta icoană a fost depusă spre închinare în Biserica #Pogorârea Sfântului Duh$ din Parohia Manasia 2, unde va rămâne pentru totdeauna ca să ocrotească această comunitate de credincioși ortodocși”, ne-a mărturisit părintele protopop Bogdan Ionuț Stancu.



.jpg)
