Corala „Armonia” din Constanţa a susţinut pentru al treilea an consecutiv un concert de colinde în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfântul Bartolomeu” din Braşov. Organizat cu binecuvântarea
Procesiune cu moaștele Sfântului Cuvios Ioan Casian la Galaţi
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman, care au vieţuit pe meleagurile Dobrogei în secolul al 4-lea, sunt cinstiți în mod special la biserica din orașul Galați, ocrotită spiritual de cei doi sfinţi străromâni.
Anul acesta, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în ajunul sărbătorii, 28 februarie, clerici din Galaţi au pornit în tradiţionala procesiune cu moaştele Sfântului Cuvios Ioan Casian, organizată la biserica închinată celor doi sfinţi cuvioşi dobrogeni, situată pe faleza superioară a Dunării. Racla ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Cuvios Ioan Casian, din patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale, a fost adusă de o delegaţie a Centrului eparhial.
După procesiunea cu sfintele moaşte, un sobor de preoţi din municipiul Galaţi a săvârşit slujba Vecerniei cu Litia, la finalul căreia chiriarhul Dunării de Jos le-a transmis celor prezenţi, prin telefon, un mesaj de binecuvântare şi de folos duhovnicesc.
La finalul slujbei, preotul paroh Petru Chircă a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre bucuria cinstirii în zona Dunării de Jos a celor doi sfinţi străromâni. Într-o deosebită atmosferă de evlavie şi de bucurie duhovnicească, atât pe parcursul slujbei, cât şi după încheierea acesteia, mulţi credincioşi din urbea gălăţeană s-au închinat şi au sărutat sfintele moaşte. Joi, 29 februarie, la iniţiativa Părintelui Arhiepiscop Casian, sfintele moaşte au fost duse spre închinare la capela Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi pentru a aduce bucurie şi binecuvântare elevilor şi profesorilor din această şcoală.