În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Procesiune de Bobotează pe Valea Jijiei
Ziua Botezului Domnului a fost prilej de bucurie pentru localnicii din Andrieşeni, Buhăieni şi Drăgăneşti. Ei au participat la Sfinţirea celei mari a apei oficiată la fântâna văduvelor.
Pe un ger năprasnic, însoţit de viscol, în comuna Andrieşeni din judeţul Iaşi, aflată pe Valea Jijiei, a avut loc marţi, 6 ianuarie 2015, o procesiune dedicată Botezului Domnului. După oficierea Sfintei Liturghii, preoţii şi credincioşii din parohiile Andrieşeni şi Buhăieni, dar şi din filia Drăgăneşti au mers spre fântâna văduvelor aflată în apropierea haltei Andrieşeni. „Credincioşii au participat de dimineaţă la Sfânta Liturghie, apoi am mers spre fântâna văduvelor. În faţa procesiunii au mers călăreţi, dar şi credincioşi care au ţinut în mâini prapuri şi cruci. În tot acest timp, s-au intonat troparul Bobotezei, precum şi un colind specific acestei zile. Ne-am bucurat ca la fântâna văduvelor să ne întâlnim cu preotul şi credincioşii din Parohia Buhăieni“, a relatat pr. Mihai Cepeliuc de la Parohia Andrieşeni. Gerul Bobotezei, resimţit atât de cei mici, cât şi de cei vârstnici, nu a stat în calea dorinţei enoriaşilor de a se ruga împreună în mijlocul câmpului. Fântâna văduvelor, înconjurată de o mantie de zăpadă, s-a transformat într-un tablou viu, pictat cu obiecte bisericeşti şi cu prezenţa numeroşilor oameni care au împodobit slujba Aghesmei Mari. „Au fost prezenţi copiii din parohia noastră care au dat drumul la porumbei să zboare. Am avut şi o cruce de gheaţă, în jurul căreia oamenii s-au aşezat ţinând în mâini sfintele icoane. La finalul slujbei, poporul a fost stropit cu Agheasma Mare, apoi am mers la halta din apropiere pentru a binecuvânta încăperile de aici. În continuare, tinerii s-au îndreptat spre uliţele satului şi au strigat «Chiraleisa!». După ce am revenit în biserică, oamenii au fost miruiţi şi au primit anafură. Deşi a fost foarte frig, am trăit cu toţii o bucurie deosebită“, a adăugat pr. Mihai Cepeliuc, care a mulţumit părintelui Petru Constantinescu de la Parohia Buhăieni, pentru că a răspuns invitaţiei de a participa la slujba din ziua Bobotezei de la fântâna văduvelor.