Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Procesiune la Mănăstirea Crângu din Teleorman
La mănăstirea cu hramul „Sfântul Mucenic Galaction” din localitatea Crângu, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, va fi organizată duminică, 26 martie, de la ora 8:30, procesiunea cu icoana Maicii Domnului Axioniţa. „La procesiune vor participa un sobor de preoţi şi diaconi şi alaiul de credincioşi, sub protia părintelui protosinghel Calinic Stan, stareţul Mănăstirii «Sfântul Mucenic Galaction» din localitatea Crângu. Se va pleca de la mănăstire spre biserica cu hramul «Sfântul Ierarh Nicolae» din Crângu, unde vom fi aşteptaţi de numeroşi credincioşi în frunte cu preotul paroh, care se vor închina icoanei Maicii Domnului Axioniţa. Procesiunea se va încheia la Mănăstirea «Sfântul Mucenic Galaction», unde, de la ora 9:30, vor fi întâmpinaţi de ierarhul locului, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, care va săvârşi Sfânta Liturghie”, a precizat ierom. Damian Dumitru, de la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Galaction”-Crângu.



.jpg)
