Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Procesiune la râul în care a fost martirizat Sfântul Sava de la Buzău
În ziua de prăznuire a Botezului Mântuitorului Iisus Hristos, vineri, 6 ianuarie, credincioșii buzoieni au participat în număr mare la slujbele religioase oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”, precum și la tradiționala procesiune la râul Buzău.
Chiriarhul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un sobor de cinci preoți și trei diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, la sfârșitul căreia a oficiat slujba Sfințirii Mari a apei în agheasmatarul din incinta Catedralei Arhiepiscopale din Buzău.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre importanța deosebită a sărbătorii Bobotezei.
„Datorită Botezului Domnului în râul Iordan, întregul cosmos s-a sfințit și s-a umplut de lumină. Din acest motiv, praznicul de astăzi se mai numește și «sărbătoarea luminilor». De ce este numit astfel? Pentru că la această sărbătoare harul Duhului Sfânt se pogoară realmente atât asupra naturii, care se sfințește prin intermediul apelor binecuvântate de arhierei și preoți, cât și asupra credincioșilor, care se împărtășesc de lumina cunoștinței de Dumnezeu”, a explicat Înaltpreasfinția Sa.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala ortodoxă mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei „Înălțarea Domnului” din Buzău și de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
După sfintele slujbe, clericii și credincioșii de la Catedrala Arhiepiscopală, cărora li s-au alăturat și cei de la catedralele „Sfântul Mucenic Sava” și „Adormirea Maicii Domnului”, au pornit în procesiune către râul Buzău. Acolo, pe esplanada pe care a fost înălțată o cruce în cinstea Sfântului Mucenic Sava, Părintele Arhiepiscop Ciprian a săvârșit slujba Aghesmei Mari.
Potrivit tradiției, arhipăstorul locului a aruncat în râu o cruce de lemn, pentru recuperarea căreia au sărit în apă șase tineri. Cel care a reușit să o recupereze a fost răsplătit cu o cruciuliță de aur și o icoană, iar ceilalți cinci participanți au primit icoane.