Cercul pedagogic reunit al profesorilor de religie ortodoxă din Iași, susținut la Centrul de evenimente „Agora”, luni, 5 mai, s‑a dovedit a fi o ediție de colecție. Dezbaterea intitulată: „Chipul femeii între jertfă și lumină: reconstrucția identității feminine între tradiție și modernitate”, a avut ca invitați personalități marcante ale vieții culturale românești.
Procesiunea „Lumina Ortodoxiei” pe străzi ale Capitalei
Credincioşii bucureşteni, precum şi pelerini din ţară sunt invitaţi să participe astăzi, 4 martie, la manifestările religios-culturale dedicate cinstirii sfintelor icoane de la Biserica Icoanei, Protoieria Sector 2 Capitală. De la ora 16:00 este săvârşită Vecernia, iar de la ora 18:00 are loc procesiunea „Lumina Ortodoxiei” în jurul parcului Grădina Icoanei din apropiere. În timpul procesiunii, preoţii şi credincioşii prezenţi vor ţine lumânări aprinse şi vor cânta imnuri bisericeşti, iar un detaşament din cadrul Poliţiei Locale Sector 2, în uniforme de gală, va purta torţe aprinse. Mâine, 5 martie, de la ora 10:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar de la ora 13:00 va avea loc procesiunea „Icoana - fereastră spre Dumnezeu” în jurul parcului Grădina Icoanei. Procesiunea se va încheia cu săvârşirea slujbei de sfinţire a icoanelor purtate de credincioşi. Tot în cadrul manifestărilor închinate sfintelor icoane, vineri, 10 martie, ora 11:00, la Teatrul Metropolis va fi prezentată piesa de teatru creştin „Brâncoveanu, Ivireanul, iubire de Biserică şi neam”.



.jpg)
