Calendarul creștin‑ortodox pentru anul 2027 a fost tipărit și poate fi achiziționat de la pangarele bisericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, de la librăriile și magazinele de cărți și obiecte bisericești ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și de pe site‑ul colportaj.ro.
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în perioada 2-4 octombrie 2026, la Mănăstirea Tismana din județul Gorj, se vor desfășura festivitățile prilejuite de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana.
Vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 12:00, are loc deschiderea oficială a Simpozionului național „De la nevoință la sfințenie. Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana și tradiția duhovnicească a Tismanei”, cu participarea unor invitați de prestigiu din mediul teologic și academic.
Sâmbătă, 3 octombrie, continuă lucrările simpozionului naţional și prezentarea concluziilor. La ora 14:00, are loc lansarea volumului „De la nevoință la sfințenie. Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana și tradiția duhovnicească a Tismanei”, consacrat vieții, nevoințelor, personalității și receptării eclesiale a Sfintei Cuvioase Antonina, așezate în contextul istoric și spiritual al Mănăstirii Tismana și al tradiției monahale pe care aceasta o reprezintă. La ora 18:00, va fi săvârşită slujba de priveghere în cinstea Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana. Duminică, 4 octombrie, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie va fi săvârșită la Altarul de vară al mănăstirii, de un sobor de arhierei, preoți și diaconi. La ora 12:00, are loc ceremonialul proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana.



.jpg)
