După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Profesorul Ion Diaconescu de la Seminarul Teologic Ortodox din București a trecut la Domnul
Profesorul Ion Diaconescu, cadru didactic la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București, a trecut la cele veșnice. Trupul profesorului va fi depus astăzi la capela Parohiei „Sfânta Vineri” din Drumul Taberei, iar slujba Înmormântării va avea loc joi, 2 iulie. Profesorul Ion Diaconescu s-a născut la 3 februarie 1956 în localitatea Recea, din județul Argeș. Între anii 1977 şi 1981 a urmat cursurile Facultății de Limbi străine din cadrul Universității București. Din 1994 a predat limba greacă clasică la Seminarul Teologic Ortodox "Nifon Mitropolitul" din Capitală. Sub coordonarea sa, elevii seminariști bucureșteni au obținut premii și diplome la importante concursuri de limbi clasice din țară. Astăzi, la ora 20:00, preoții profesori de la seminar vor săvârși o slujbă de pomenire la capela unde este depus trupul profesorului Ion Diaconescu.



.jpg)
