La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Program cu copiii, la Ciurila
Parohia Ciurila, din Protopopiatul Cluj I, organizează în luna iulie mai multe activităţi pentru copii şi tineri. Astfel, în fiecare duminică seara, micuţii şi adolescenţii din parohie participă, de la ora 18:00, la slujba Vecerniei oficiată de părintele Mircea Sandu. Mai apoi la finalul slujbei au loc, la biserica din Ciurila activităţi catehetice şi interactive, discuţii tematice, jocuri şi concursuri.
La aceste întâlniri participă copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani. „Vor fi patru întâlniri în care vom face împreună cruciuliţe împletite, icoane pe lemn. Vom avea şi cateheze şi discuţi pe diferite teme religioase. Toate aceste întâlniri vor fi încununate cu câte o agapă în care copiii vor socializa şi se vor împrieteni, vor cânta diferite cântece şi pricesne şi vor purta discuţii libere“, a spus părintele Mircea Sandu. Participanţii la aceste întâlniri duminicale vor avea parte, în luna august, de un pelerinaj ce va fi organizat la Mănăstirile Mihai Vodă din Turda şi „Schimbarea la faţă“ din Petreştii de Sus, precum şi la Salina de la Turda.