În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Program de mentorat pentru elevii seminariști
În perioada 6-8 februarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor organizează la Centrul social-cultural „Sfântul Ilie” al Mănăstirii Miclăușeni o întâlnire de formare și de evaluare a Programului de mentorat, desfășurat în primul semestru al acestui an școlar în seminariile teologice din Arhiepiscopia Iașilor.
Vineri, 7 februarie, în mijlocul participanților - directori de seminarii, profesori și mentori - a fost prezent și Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a săvârșit la primele ore ale dimineții Sfânta Liturghie în paraclisul Mănăstirii Miclăușeni, după care a participat la două sesiuni de lucru.
„Am binecuvântat acest demers de mentorat ca pe o încercare, pe lângă tot ceea se împlinește în seminariile noastre teologice, de a se insista ceva mai mult, dacă se poate și ca timp, și ca pricepere, asupra tânărului seminarist, care are o nevoie imensă de a fi și ascultat de către cineva. Se întâmplă uneori ca al nostru cuvânt să nu prindă rădăcină, în sensul de schimbare a perspectivei, pentru că sunt alte voci considerate în special de adolescenți și tineri mai puternice și mai convingătoare. Nu trebuie neglijată însă nevoia acestor tineri de a fi ascultați; după cum am înțeles din mai multe mărturii, această nevoie este imensă. Ca să asculți pe cineva cu adevărat presupune și să-l cunoști, pe de o parte, și să încerci, pe de altă parte, să împlinești ceea ce este de fapt datoria fiecărui creștin, anume de a fi următor al lui Hristos, adică să iei asupra ta păcatele, slăbiciunile, durerile, nedumeririle, sentimentul de abandon și toate cele asemănătoare ale semenului tău, în cazul de față ale elevului seminarist. Iar noi, ca preoți, profesori și mentori, trebuie să avem puterea să ducem și greutatea celuilalt”, a subliniat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cuvântul rostit către mentorii din seminarii.
În cadrul sesiunilor a IV-a, a V-a și a VI-a, psihologul Smaranda Buju, lector universitar la Departamentul pentru pregătirea personalului didactic din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, le-a propus participanților noi metode și instrumente pentru dezvoltarea Programului de mentorat, oferind totodată consiliere de specialitate pentru problemele pe care le întâmpină aceștia în activitatea desfășurată.
„Este un proiect destinat elevilor din clasa a IX-a, care presupune o mai mare atenție din partea corpului profesoral și nu numai, o mai mare atenție din partea instituției seminarului ca atare, cu privire la integrarea duhovnicească, comunitară, dar și intelectuală a acestor tineri în comunitățile seminariale. Mulți dintre elevi vin la seminarii cu așteptări și cu nădejdi de vindecare lăuntrică, și lucrurile acestea trebuie pregătite, anticipate și, bineînțeles, aplicate. Din acest punct de vedere, am solicitat o întâlnire cu toți mentorii din seminariile noastre, acum, la sfârșitul primului semestru școlar, tocmai pentru a evalua reacțiile tinerilor și ale mentorilor; am implementat o metodologie și anumite conținuturi și acum ne-am adunat ca să vedem dacă au funcționat și ce anume putem îmbunătăți”, ne-a explicat părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor.